Slobozia Mare..prin fereastra istoriei

marți, 30 august 2011

0 коммент.
 ,,Pentru satu-n care m-am născut,
Am făcut puţin, doar ce-am putut:
Slobozenilor le-am scris ISTORIA
Căci doar loc le aparţine ... GLORIA"
Pământul, istoria şi limba sunt, în esenţă, cei trei stâlpi pe care se ţine neamul. Pământul ni l-a dat soarta, istoria este rodul trecerii noastre prin lume, iar limba zice-se, e darul Celui de Sus, căci, după cum se spune, la început a fost cuvântul. Dacă ne uitam aceste valori, atunci omul rămine gol intr-un univers sec. Ori, pentru a  păstra istoria fiecare trebuie să cultive şi să promoveze adevăratele valori ale neamului noastru.
     Monografia satului Slobozia Mare s-a născut din dorinţa de a scrie o carte cu cerneala inimii şi a sufletului. ,,Dorinţa a izvorît din convingerea că prima mare îndatorire a noastră este aceea de a şti cine suntem, de unde venim şi încotr-o trebuie să mergem, de a ne cunoaşte trecutul" spune Vasile Placinta, autorul monografiei.
     Domnul Vasile Plăcintă a dorit şi a izbutit să le arate tuturor celor legaţi de satul lor nu numai prin actul de naştere, ci prin firele puternice ale inimii şi ale sufletului, că Slobozia este o străveche vatră de spiritualitate romanescă, din Lunca de Jos a Prutului, ale cărei începuturi coboară în timp, pînă în anul 1436.
     Lucrarea relevă dîrvenia şi demnitatea cu care oamenii din Slobozia au străbătut veacurile, reuşind să aducă pînă în zilele noastre graiul romanesc, portul şi credinţa strămoşească. Ei au ştiut să convertească aceste valori în scut protector al fiinţei lor etnice, fără de care temelia spriritualităţii ar fi fost de mult erodată.
     Cred că Monografia satului Slobozia Mare va contritui un real impuls şi un model pentru alţi fii ai satelor romaneşti din Moldova de la răsărit de Prut să cerceteze şi să scrie istoria satelor lor. Să nu uite niciodata de unde şi-au luat zborul.
Pentru că dacă nu ne găsim rădacinile, atunci ne vom rătaci în viitor!

Slobozia Mare - Cel mai cel sat din Basarabia

joi, 25 august 2011

1 коммент.
Slobozia Mare
Aici veniti sa va-nchinati,
Sa rasfoiti trecutul
Aici aveti bunei si tati,
Ce si-au iubit tinutul...
(Din poezia "Veniti la Muzeu" de slobozianul Nicolae Dunaf)

miercuri, 24 august 2011

0 коммент.
Comuna Slob

Ansamblul ,,VATRA HORELOR" de la Slobozia Mare

0 коммент.
VATRA HORELOR -grup infiintat in 1973. O inregistrare din 2003 cu cei care au fost nucleul acestui ansamblu.
!

Hramul satului

miercuri, 10 august 2011

2 коммент.


Frumoase sunt sarbatorile de suflet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril -profectori ai satului Slobozia Mare. In zi de zarbatoare Ansamblul Folcloric ,, Doina Covurlului” al centrului Cultural ,, Dunarea de jos” al Consiliului Judetian Galati a fost invitatii de onoare care au incintat slobozenii. cu un extraordinar spectacol . Dansuri si cintece populare au rasunat in frumoasa sala a Palatului de cultura , care s-au dovedit a fi un adevarat tezaur folcloric, nestemate fara pret. Conducatorul articstic al ansamblului este slobozianul Vasile Placinta, iar director general Razvan Avram care au fost prezenti la Hramul satului.
Invitat de onoare a fost presedintele raionului Cahul, DL.Gheorghe vasilachi. In mod deosebit primarul satului SLobozia Mare , Dna. Carastan Valentina aduce sincere multumiri presedintelui consiliului Judetean Galati, Dl. Eugen Chebac pentru receptivitatea de a raspunde invitatiei primarii. Pe calea acesta le multumim L.T. ,,M.Eminescu”; Gimnaziul,,Alecu Mare”; ambelor gradinite cit si APL-ului care au organizat o expozitie te tema ,, Bogatiile Toamnei”
>

Suntem convinsi ca sarbatorile hramului ne-au facut mai buni, mai curati si mai aproape de DUMNEZEU.

La Slobozia Mare a fost

0 коммент.

La Slobozia Mare, raionul Cahul a fost inaugurat mini-terenul de fotbal cu acoperire artificiala, proiect din cadrul programului “Toti impreuna”.
Terenul a fost instalat pe stadionul echipei de fotbal FC ,,SLobozia Mare”cu suportul financiar al Consiliului Raional Cahul, primăria Slobozia Mare în parteneriat cu Federatia Moldovenească de Fotbal.
La deschiderea oficiala a mini-terenului au fost prezenti Preşedintele Raionului Cahul – Gheorghe Vasilachi, Director competiţii FMF – Petru Soltanici, Primar de Slobozia Mare – Valentina Carastan, Şef al Centrului Tineret, Sport Cahul – Alexei Gheorghiu, reprezentanţii FC,,Slobozia Mare” precum şi locuitorii satului.
Flacara fotbalului este inca aprinsa la SLobozia Mare, in prezent echipa de juniori activeaza in divizia B,fiind sprijiniti de Consiliul Raional Cahul,Primaria Slobozia Mare,presedintele clubului Chiciuc Sergiu , antrenor fiind Creciun Viorel,detinator de licenta europeana.